Materialele folosite: 

•  caramida tiganeasca: eu am folosit cca 1,8 m3. Pare mult, dar hornul a necesitat foarte multa caramida;
•  cărămidă de şamotă - pentru vatră;
•  cărămidă celulară modernă (bloc ceramic). Aceasta nu este neapărat necesară, dar am folosit-o pentru că deja o aveam şi, fiind mare, a scurtat mult timpul de zidărie pentru soclu.
•  pământ galben, din marginea satului;
• nisip cu bobul mare;
• var pastă;
• pentru tencuit şi zugrăvit;

  Zonele delicate constructiv sunt:

1 - îmbinarea dintre tunel şi cupolă
2 - închiderea cupolei
3 - trecerea de la tunel la horn

   Peste primele două rânduri ale soclului am început pregătirea pentru vatră. Mai întâi un rănd de cărămidă clasică. Soclul

Pe urmă am construit partea din faţă a soclului. Aceasta are rolul de a susţine tunelul şi mai ales hornul.

 Vatra

  Are rolul de izolator termic / acumulator de căldură, împreună cu cupola. În vechile cuptoare veţi găsi un strat de cca o palmă de sticlă spartă. Soluţia aleasă de mine:

- la bază, un strat de cărămidă clasică; am umplut rosturile cu pământ galben;

- un strat de nisip (cca o palmă);
- am aşezat sticle întregi, una lăngă alta, astfel ca spaţiile dintre ele să rămână cât mai mici; am socotit că pernele de aer din fiecare sticlă vor fi un bun izolator termic.
- încă un strat de nisip, care să acopere total sticlele; acest strat trebuie bătut bine cu palma şi apoi netezit şi nivelat foarte bine.
- peste acest strat am aşezat încă un rând de cărămidă clasică; acum am ajuns cu vatra la nivelul exterior al soclului.

Rosturile au fost umplute cu praf de pământ galben. Am încercat să obţin o suprafaţă cât mai uniformă.

Vatra- stratul final

   Am folosit cărămidă de şamotă. Aceasta are suprafaţa mult mai netedă şi mai rezistentă. Este mai scumpă decât cărămida normală, iar plusul de calităţi termice nu justifică utilizarea la construirea întregului cuptor.

  Cărămizile au fost aşezate cât mai aproape une de alta şi fixate cu pământ galben. Suprafaţa finală trebuie să fie foarte netedă. Ea va fi suprafaţa de lucru a cuptorului. Rosturile au fost umplute cu praf de pamânt galben.

   Despre pământul galbene

  Pământul folosit la sobe şi cuptoare trebuie să aibă anumite calităţi: să nu conţină materiale organice (acestea vor arde); să aibă un conţinut ridicat de silicaţi şi alumină.
Acesta se găseşte în cele mai comune locuri şi se recunoaşte datorită culorii mai deschise care poate bate spre galben, alb sau rozaliu.

Mortarul
   Dacă este prea lutos, pământul trebuie amestecat cu nisip. Din experienţa mea, recomand nisip cernut, foarte bine spălat (fără mâl) şi de preferinţă cu bobul mai mare decât foarte fin.
  Conţinutul corect de nisip va împiedica apariţia crăpăturilor.
  Ca referinţă ochiometrică, am luat ce am citit pe internet: 50% nisip şi 50% pământ galben pur. Spre norocul meu, pământul din marginea satului a fost foarte aproape de aceasta consistenţă.
   Amestecat cu apă, am obţinut un mortar mai degrabă tare decât moale.

Scheletul

   Am făcu un schelet din lemn. În final el va fi ars la primul foc. Am folosit doar 8 nervuri.

   Una dintre nervuri este aşezată pe direcţia tunelului. Mă va ajuta să fac joncţiunea dintre cupolă, tunel şi h

• orn.

   Se vede de ce am ales să folosesc jumătăţi de cărămidă. Se aşază frumos în cerc. Primele 3 rânduri sunt aşezate pe acelaşi contur, intercalate.
  De aici înainte am folosit numai mortar din pământ galben atât pentru lipire cât şi pentru rostuire.

    Cupola şi tunelul

• Am mers în paralel cu rândurile înclinate ale cupolei şi ale tunelului. În felul acesta am considerat că pot face mai bine zona de îmbinare.
• Am făcut şabloane pentru tunel.

• Se pot vedea distanţierele din lemn pe care le-am folosit la fiecare cărămidă pentru a păstra unghiul de rotire a fiecărui rând. 
• Spaţiile dintre cărămizi au fost umplute conştiicios cu mortar din pământ galben.

Am avut grijă să nu am niciunde rost peste rost.

  Cupola şi tunelul

   Cand unghiul de înclinare a crescut peste 45gd, scheletul, folosit pâna acum doar orientativ, a avut nevoie de zone mai dese. Le-am rezolvat cu nuiele de salcie. Acestea sunt foarte elastice, urmaresc conturul de arc de cerc si pot susţine uşor cărămizile.

   De asemenea se poate vedea că în zona de joncţiune cu tunelul am folosit cărămizi sparte astfel încăt să se potrivească ambelor contururi.

   Închiderea cupolei

   Toate erorile dimensionale s-au adunat aici, astfel ca nu am obţinut un cerc, ci mai degrabă o formă de ou, ascuţit spre partea cu hornul.

   Am facut din cărămidă mai multe pene care să tensioneze închiderea.

   Bătând usor, am tensionat pe două direcţii şi apoi am umplut golurile cu pene mai mici, tot din cărămidă. La final, totul a fost rostuit cu pamânt galben.

   La fel am procedat şi la tunel, pentru a obţine o zonă orizontală de sprijin a hornului.

   Tencuirea cupolei

Am terminat partea specifică de cuptor.

Tencuirea este o parte delicată. Problema este ca tencuiala să nu crape.
Unii recomandă chirpici.
Eu am ales să adaug mai mult nisip la pământul galben folosit până acum. Particulele de nisip dau rezistenţă stratului de pământ. Reţeta mea:
- o lopată nisip mare (bine spălat)
- 2 lopeţi nisip fin (cernut, spălat)
- 3 lopeţi pământ galben folosit la zidirea cuptorului
- apă

  Hornul

   În cazul acesta particular, eu am avut nevoie de un horn uriaş.
Golul lui este de o cărămidă.

  Şabărul
   Un detaliu important la hornul unui cuptor este ceea ce aici se numeşte şabăr. Adică o tablă care secţionează golul hornului şi acţionează ca o diafragmă, cu rolul de a închide hornul după arderea lemnelor.

Sursa www.zorele.ro